Diving is an investment of time and money but the rewards can be life changing, literally.
ANDI CUMMINGS, SDI Scuba Diver Interview
EPAVA MOSKVA


TIP NAVA
DISTURGATOR Clasa Leningrad
NAUFRAGIU
25 IUNIE 1941
ECHIPAJ
344
SUPRAVIETUITORI
69
LUNGIME
127.5 m
LATIME
11.7 m
PAVILION
RUSIA
ADANCIME MAXIMA
45 m

Distrugatorul Moskva a fost una din navele clasa Leningrad construite pentru Marina militara sovietica la sfarsitul anilor 1930. A fost finalizat in anul 1932, lansat la apa in 1934 si a devenit operativa in 1938.
Au fost comandate doua grupuri de cate trei nave: Proiectul 1 [Leningrad, Harkov, Moskva] si Proiectul 38 [Minsk, Tbilisi, Baku]. Aceste nave au fost primele nave mari construite de sovietici dupa revolutie.
Moskva avea o lungime de 127,5 m si o latime de 11,7 m, armament performant si un echipaj de 344 de marinari. Incarcat la capacitate maxima cantarea 2.623 de tone. Era dotat cu 5 tunuri de 130 mm, 9 tuburi lans-torpile si avea o viteza de 35 noduri. A fost numit "Titanicul Marii Negre".

La 25 iunie 1941, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagra a aprobat planul de actiune al atacului asupra Constantei. Fortele navale sovietice dispuse in Marea Neagra au fost organizate astfel: gruparea principala formata din nava de linie cuirasata Parijnaia Comuna de 23.000 tone, mai multe crucisatoare si distrugatoare, dispuse la 120 - 150 mile marine de Constanta, cu misiunea de neutralizare a apararii litoralului in vederea executarii, ulterior, a unei operatii de desant maritim. O alta grupare de lovire era compusa din crucisatorul Vorasilov si distrugatoarele Soobraziteli si Smaslennai cu misiunea de dezvoltare a succesului atacului gruparii de cercetare-lovire formata din distrugatoarele mari de 3000 tone, conducatoare de flotila Moskva si Harkov, care urma sa atace rezervoarele si trenurile de carburanti de la Palas si din port. Atacurile navelor trebuiau sustinute cu bombardamente ale aviatiei.

Grupul de cercetare-lovire a navigat spre raionul de atac cu viteza de 24 noduri. Pentru a evita lovirea de barajul de mine ancorate dispuse pana la aproximativ 10-12 mile marine, cele doua nave navigau cu paravanul antimina montat la prova. Instalatiile paravan ale navei Harkov din capul formatiei s-au rupt si scufundat. Atunci a trecut in fata liniei de sir Moskva cu paravanele la apa. La ora 00:15, submarinul Delfinul, aflat in larg la 30 mile marine, a observat o racheta de semnalizare trasa de pe una din navele sovietice. La ora 03:30 distrugatorul Marasti observa o formatie de nave. Acestea ajung la 20 mile marine de litoral la ora 03:42. La ora 03:50, cele doua nave sovietice si-au schimbat pozitia din linie in formatie de front, ca sa poata folosi armament dintr-o pozitie cat mai favorabila. La Marasti, aflat in zona Eforie Sud, se da alarma de lupta si se incepe apropierea de inamic. La fel procedeaza si distrugatorul Regina Maria, aflat in zona Agigea. La ora 04:02, cele doua nave sovietice deschid focul de artilerie asupra portului si garii Palas. Au fost lovite si incendiate cateva cisterne petroliere de cale ferata si mai multe magazii. Imediat a deschis focul bateria de artilerie de coasta romaneasca de la Agigea. In jurul orei 04:09 si ora 04:11, cele doua distrugatoare romanesti deschid focul asupra navelor sovietice. Deschide focul si bateria germana de mare calibru Tirpitz care trage 39 de lovituri. Moskva, patruns in barajul de mine, intoarce, lanseaza o perdea de fum si incearca sa paraseasca lupta. Harkov este avariat usor de un proiectil si se retrage. La ora 04:26, in babordul liderului Moskva a avut loc o puternica explozie care a rupt nava in doua. In trei-patru minute, distrugatorul s-a scufundat.
Vedetele torpiloare romanesti Viscolul, Viforul si Vijelia au plecat spre zona care inca fumega, aducand in port numerosi naufragiati: sapte ofiteri si 62 de marinari, printre care si comandantul navei, in stare de inconstienta.
Cauza scufundarii navei Moskva nu a putut fi elucidata pe deplin. Se estimeaza ca, probabil, s-a lovit de o mina marina din baraj, dupa ce a fost silita din cauza focului continuu de pe cele doua distrugatoare romanesti sa intoarca in baraj. O alta varianta ar fi ca a fost torpilata de submarinul sovietic ShCh-206 care se afla in zona si care a confundat nava sovietica cu un distrugator romanesc pentru ca siluetele semanau sau, mai putin probabil, o lovitura de tun intr-o magazie de munitii a navei.
In ultimii ani s-au facut cateva incercari de gasire a epavei cu echipe de scafandri dar fara succes. Recent, in anul 2011, o echipa mixta de scafandri din Ucraina, Federatia Rusa si Romania utilizand sonare si aparatura de tip GPS, au reusit sa localizeze epava navei Moskva.
Epava distrugatorului sovietic Moskva, se afla scufundata in apele teritoriale ale Romaniei, la aproximativ 12 Mm de tarm, la adancimea de 42 m.




Sursa: Wikipedia, the free encyclopedia.




SCUFUNDARI LA EPAVA MOSKVA
FORMULAR DE CONTACT


Security Code
Trimiterea acestui formular nu creeaza nicio obligatie de plata ci reprezinta interesul dumneavoastra pentru scufundarile la epava MOSKVA. Informatiile transmise prin intermediul acestui formular sunt folosite exclusiv pentru furnizarea informatiilor privitoare la serviciile SCUBA. Prin trimiterea formularului acceptati Termenii si Conditiile.


ABONARE NEWSLETTER

1 + 3 - 2=
WEDIVE S.R.L.
CUI: 49762654
Bucuresti, Romania

Cursuri scufundari pentru Copii
Cursuri scufundari pentru incepatori
Cursuri scufundari pentru avansati
Dive PRO
Scufundari la piscina
Scufundari de noapte
Scufundari de adancime
Scufundari la epave
Reparatii regulatoare SCUBA
Service BCD
Reparatii costum scafandru
Verificare butelie scuba
Excursii SCUBA
Sitemap
Copyright 2024 - wedive.ro. All rights reserved!